Category Archives: Spirituale

Biserica Sf. Nicolae

Biserica Sfintul Nicolae Ungheni Moruzi

Biserica “Sfîntul Ierarh Nicolae” este cel mai vechi lăcas bisericesc din oraşul Ungheni. Biserica a fost înălţată la sfîrşitul sec. XIX pe moşia satului Dănuţeni, astăzi cartier al oraşului Ungheni. Ctitorul principal al acesteia este principele Constantin Moruzi, descendent al unei influente dinastii fanariote. El a ales cel mai înalt loc pentru construcţia bisericii, astfel ca sfîntul lăcaş să fie văzut de către toţi sătenii, iar urcînd pe clopotniţă, să se vadă Iaşul, oraşul faţă de care avea un dor etern.

Biserica a fost construită în anul 1882 şi activează începînd cu anul 1887, atunci cînd a fost sfinţită. Arhitectura edificiului impresionează şi astazi, iar planul în formă de cruce şi acoperişul cu 9 turle de diferite dimensiuni amintesc de stilul rusesc, în vogă pe atunci.

Biserica “Sf. Alexandru Nevski”

Biserica Aleksandr Nevski Ungheni

Prima piatră de temelie a fost pusă la 30 august 1903, în prezenţa unor personalităţi ale timpului, printre care guvernatorul Basarabiei, şeful Direcţiei de jandarmi din Basarabia, consulului rus la Iaşi, şefului poliţiei de frontieră din România. Serviciul divin a fost oficiat de însuşi Episcopul Chişinăului şi Hotinului PS Iacob. La 30 iunie 1905, construcţia este finalizată, iar sfinţirea este efectuată în anul 1906, la Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.

Proiectul viitoarei biserici a fost conceput de către cunoscutul arhitect rus A.I. Bernardazzi, descendent al unei renumite familii de arhitecţi italieni, stabiliţi la începutul sec. al XIX-lea în Rusia. Bernardazzi a donat proiectul , iar biserica a devenit ulterior o adevărată operă de cultură şi arhitectură. Construcţia respectă rigorile arhitecturii ecleziastice ruse.